Aceasta ar putea fi ultima întrevedere între cei doi, înaintea sfârșitului mandatului prezidențial al lui Barack Obama. Scurta întrevedere a avut loc în Lima, pe parcursul summitului APEC.
Obama a declarat mai târziu în cadrul unei conferințe de presă, că i-a mărturisit președintelui rus îngrijorarea în privința conflictului din Siria, stat care este în mod constant supus atacurilor cu bombe din partea militarilor sirieni și ruși, și i-a vorbit acestuia despre necesitatea unui armistițiu și a unei tranziții politice.
„Ca de obicei am fost onest și curtenitor, dar clar în privința diferențelor puternice care există în privința politicilor”, a spus Barack Obama.
Putin a afirmat la rândul său, în cadrul unei alte conferințe de presă, că i-a mulțumit actualului președinte american în funcție pentru „acțiunile comune” întreprinse de-a lungul anilor.
„I-am spus că voi fi fericit să-l revăd în Rusia, oricând va putea și va dori”, a afirmat acesta.
Obama și Putin au avut o relație tensionată pe parcursul mandatelor prezidențiale. Obama l-a avertizat în repetate rânduri pe Putin în privința consecințelor care pot apărea ca urmare a atacurilor cibernetice atribuite Moscovei și acuzațiilor că ar fi încercat să intervină în campania prezidențială americană.
Obama a declarat, de asemenea, că i-a solicitat președintelui Putin să ajute la implementarea acordului de pace de la Minsk.